Inflamația articulară la purcei

Boala articulară în tratamentul purceilor

Erysipelas, Germ. Rotlaufseuche, Fr. Ruget du porc Rujetul este o boală infecţioasă, produsă de Erysipelothrix rhusiopathiae, care afectează de regulă porcinele dar este întâlnită şi la alte specii de mamifere şi păsări, inclusiv la om, are caracter endemic şi se manifestă clinic prin evoluţie septicemică, febrilă, cu tulburări generale şi leziuni cutanate congestive şi urticariforme sau prin evoluţie cronică, cu localizări cardiace, articulare şi cutanate.

El a putut fi bine definit şi conturat ca o entitate morbidă distinctă a porcului numai după ce Pasteur şi Thuillier au izolat pentru prima dată agentul etiologic al bolii. Tot ei au preparat apoi şi primul vaccin antirujetic, din tulpini atenuate prin treceri succesive pe iepuri şi porumbei.

ÎnLöffler face prima descriere amănunţită a rujetului şi a agentului său etiologic. Ulterior, Léclainche şi Lorenz au preparat serul antirujetic, pe cal şi respectiv pe porc. În ţara noastră, rujetul a fost semnalat îndar cu siguranţă că exista mai demult. De-a lungul timpului, numeroşi cercetători români şi-au adus o contribuţie importantă la cunoaşterea diverselor aspecte ale boala articulară în tratamentul purceilor şi agentului său patogen, între care menționăm cercetările făcute de Riegler, Motaş, Ciucă, Cernăianu, Stamatin, Popovici, Cernea şi Isopescu.

Boala articulară în tratamentul purceilor mod deosebit se remarcă aportul profesorului Nicolae Stamatin la prepararea vaccinului antirujetic, dintr-o tulpină atenuată numită VR2, tulpină folosită cu succes la prepararea vaccinului antirujetic, în ţara noastră şi nu numai 5, Răspândire şi importanţă Rujetul a fost semnalat pretutindeni unde se practică creşterea porcinelor însă cu o frecvenţă mai mare în ţările cu climă caldă şi temperată decât în ţările cu climă rece.

În Asia, de multă vreme rujetul produce pierderi la porcine, în special în ţările în care se administrează făina de peşte în hrana animalelor. Cu frecvenţă ridicată este semnalat rujetul şi în ţările europene încă de la sfârşitul secolului trecut, dar în America de Nord a devenit o problemă numai dupăîn Australia după iar în Africa după În Europa boala este mai frecventă la porc, dar în Australia şi Noua Zeelandă este la fel de frecventă la ovine, iar în America de Nord, la ovine şi păsări.

Datorită frecvenţei şi pierderilor mari pe care le producea, rujetul a fost considerat în trecut ca boala numărul 2 a porcinelor după pestă însă în prezent, datorită vaccinărilor sistematice cu vaccinuri de mare eficacitate, incidenţa bolii şi pierderile economice pe care le cauzează au scăzut considerabil. În ţara noastră, vaccinarea antirujetică a porcilor fiind făcută sistematic, pierderile sunt legate mai puţin de mortalitate şi costul tratamentului decât de cheltuieli cu imunoprofilaxia.

Boli porcine Boli articulare la purcei Publicat: 29 mai - Da mai departe: 4 comentarii   Influenţa gripa porcină este o boală nedeclarabilă, care poate să contamineze efectivele de porci. Boala este cauzată de diferite tulpini de Influenza virus tip A şi se suspicionează pe baza examenului epidemiologic şi a evoluţiei clinice, confirmarea făcându-se prin diverse examene de laborator.

În afară de porcine, la noi rujetul a mai fost înregistrat rareori, la ovine, fazani, păsări sălbatice aflate în captivitate şi chiar la câine 8, 11, 17, 18, Rujetul prezintă şi o anumită importanţă sanitară, întâlnindu-se mai frecvent ca boală ocupațională, la persoanele care, prin specificul profesiei, vin în contact cu animalele bolnave, produsele sau cadavrele acestora. În frotiurile din culturi este dispus sub formă de germeni dispersaţi sau în perechi, în frotiurile din sânge sub formă de grămezi, iar în frotiurile din culturi vechi sau leziuni cronice, sub formă de filamente lungi de până la mm.

Este nesporulat, necapsulat şi imobil. Creşte bine pe mediile uzuale de cultură, în aerobioză, sub formă de colonii mici, de 0,8 mm pe lacrima unguentului ligamentelor gleznei agarului, semitransparente, nehemolitice în primele 24 de ore, dar care numai formele S pe agarul cu sânge se pot înconjura de o zonă îngustă de boala articulară în tratamentul purceilor incompletă, de culoare verzuie, după 48 de ore Formele filamentoase, care apar mai ales în culturile vechi, dau colonii mai mari, rugoase şi opace; iniţial tulbură uşor bulionul, care la agitare prezintă un aspect asemănător cu fumul de ţigară, dar prin învechire lichidul se clarifică iar germenii se depun sub forma unui sediment, ce prin agitare se ridică sub forma unui tirbuşon.

Fiind microaerofil creşte şi în condiţii de anaerobioză. Serul sangvin, glucoza şi hidrolizatele proteice, adăugate la mediile de cultură stimulează creșterea.

Însămânţat prin înţepare în gelatină, dă o cultură cu aspectul unei periuţe de spălat eprubete. Produce hidrogen sulfurat, dar nu produce catalază. La bacilul rujetului au fost identificate mai multe fracţiuni antigenice, dintre care unele termostabile iar altele termolabile. Prin reacţia de seroprecipitare în gel de agar au fost identificate iniţial trei serogrupuri, notate cu A, B, şi N. Ulterior, au fost identificate peste 28 de serovaruri, dintre care numai 15 au fost identificate la porcine A.

Prin teste de aglutinare încrucişată s-a dovedit însă că toate tulpinile de E. S-a afirmat, fără a fi definitiv dovedit, că anumite serovaruri sunt mai patogene pentru anumite specii de animale sau că anumite serovaruri dau mai frecvent anumite forme clinice de boală. S-a mai propus ca serovarurile 13 şi 18 să se constituie într-o nouă specie: E.

Fenolul îl distruge numai în concentraţii foarte ridicate. Rezistă foarte mult în mediul ambiant. În sânge şi carne rezistă luni de zile, chiar dacă acestea au intrat în putrefacţie.

Tot câteva luni rezistă şi în carnea afumată sau saramurată.

Artrita artroza la porci

Până la 6 luni rezistă în dejecţii sau rezidii de peşte, dacă temperatura este sub 12°C În solurile uşor alcaline rezistenţa sa este, în general mare dar, controversată ca durată: până la 6 luni după unii şi de numai o lună după alţii În mediile de cultură are o rezistenţă excepţională: în culturile pe medii lichide, supuse variaţiilor de temperatură a mediului ambiant, germenii şi-au conservat nu numai viabilitatea ci şi patogenitatea, între 6 luni şi 22 ani.

Bacilul rujetului este sensibil la penicilină şi tetraciclină, rezistent la polimixină, neomicină şi kanamicină şi relativ rezistent la streptomicină şi sulfamide. Nu a fost însă semnalată apariţia de mutante penicilinorezistente Caractere epidemiologice Receptivitate. Cele mai sensibile sunt porcinele între vârstele de 3 luni şi ani.

  • Tratamentul articulației lisfranc
  • Boli porcine – A.N.S.V.S.A., Inflamația articulară la purcei
  • Unguente pentru luxația articulației
  • Boala articulară în tratamentul purceilor Cum arată un porc bolnav de pestă porcină de ce articulațiile umărului Publicat: 29 mai - Da mai departe: 4 comentarii   Influenţa gripa porcină este o boală nedeclarabilă, care poate să contamineze efectivele de porci.
  • Inflamația articulațiilor preparatelor piciorului
  • Boala articulară în tratamentul purceilor - Trichineloza

Se pare că rezistenţa animalelor foarte tinere se datorează imunităţii maternale, iar rezistenţa animalelor mai în vârstă, unor infecţii subclinice, imunizante, survenite după epuizarea imunității maternale. Rasele perfecţionate sunt mai sensibile decât rasele rustice. În zonele endemice, o bună parte dintre porcii sănătoși sunt purtători asimptomatici de E. În ordinea receptivităţii, după porcine urmează ovinele, în special mieii peste vârsta de luni şi păsările, în special curcile şi fazanii.

Mult mai rar sunt afectate ierbivorele mari, carnivorele, iepurii, şoarecii şi nurcile. La om, care este de asemenea receptiv, boala este consideată ocupațională, producând în special infecţii localizate cutanat sau endocardic, rar septicemii, la persoanele care vin în contract strâns cu animalele receptive, bolnave sau nu, ori cu produse provenite de la acestea. La infecţia experimentală, cei mai sensibili sunt şoarecii şi porumbeii. Reproducerea rujetului la porc prin infecţie experimentală este dificilă.

Surse şi căi de infecţie. Rezervorul cel mai important de germeni este reprezentat de porcine. S-a constatat că o parte din porcii domestici sănătoşi pot să fie purtători asimptomatici de bacilul rujetului, în amigdale sau în alte formaţiuni limfoide 6eliminând cu intermitenţă germenii în mediul ambiant prin fecale, ne fiind afectați de mediul ostil din stomac și intestin 3.

Nu întotdeauna bacilii purtaţi şi eliminaţi de animalele sănătoase sunt de patogenitate plină. În schimb, animalele bolnave, în special cele cu forme acute, elimină cantităţi mari de germeni virulenţi, prin toate secreţiile şi excreţiile, contaminând solul, apa şi furajele, care se constituie în surse secundare de infecţie, persistente.

Importanţa epidemiologică a cadavrelor provenite de la astfel de animale rezidă din faptul că bacilul rujetului nu numai că rezistă, dar se crede că s-ar şi multiplica, în condiţii de putrefacţie.

Bacilul rujetului a fost izolat de la un număr foarte mare de specii de animale sălbatice şi domestice, dintre care peste 50 specii de mamifere sălbatice majoritatea rozătoare şi peste 30 specii de păsări sălbatice, dar şi de la animale inferioare, ca: reptile, amfibii, peşti, moluşte, crustacee şi chiar artropode, ceea ce demonstrează diversitatea rezervorului de germeni şi justifică afirmaţia că rujetul este o boală cu tratamentul artritei pentru degete naturală deşi izvorul de infecţie boala articulară în tratamentul purceilor rămâne, totuşi, porcul.

boala articulară în tratamentul purceilor medicament care deformează artroza genunchiului

O importanţă aparte se atribuie apelor de suprafaţă contaminate prin intermediul dejecţiilor şi apelor uzate provenite din fermele de porcine Calea obişnuită de pătrundere a germenului în organism este calea digestivă şi numai excepţional alte mucoase sau pielea. Odată ajunşi în tubul digestiv, germenii pătrund în formaţiunile limfoide aferente, de unde fie că difuzează imediat mai departe, pe cale limfohematogenă, fie că rămân aici cantonaţi un timp îndelungat.

Dinamica epidemică. La porcine, ovine şi unele specii de păsări, rujetul îmbracă de regulă un caracter endemic, în timp ce la alte specii, la care apare mai rar, are caracter sporadic.

Uneori boala are origine exogenă, dar de cele mai multe ori apare spontan, prin autoinfecţie. Proporţia cazurilor de îmbolnăvire se corelează cu extinderea şi intensitatea boala articulară în tratamentul purceilor care acţionează factorii favorizanţi asupra populației de animale. Dependent de aceştia, rujetul poate fi sporadic, endemic sau chiar epidemic. S-a constatat că, în anumiţi ani, numărul focarelor de boală este mai ridicat.

Frecvenţa îmbolnăvirilor este mai mare în sezonul călduros şi mai mică în sezonul rece iar în efectivele în care a apărut, rujetul are tendinţa de a îmbrăca un caracter staţionar sau trenant. Patogeneză Boala articulară în tratamentul purceilor poate debuta ca urmare a unei infecţii exogene cu germeni foarte virulenţi sau prin autoinfecţie, cu germeni de portaj, dar în acest caz numai ca urmare a intervenţiei unor factori favorizanţi, care acţionează debilitant asupra organismului.

Natura şi modul exact de acţiune al acestora nu este bine cunoscut dar, se ştie că, supraîncălzirea animalelor în timpul verii sau a transporturilor, schimbările bruşte de temperatură, oboseala deficienţele alimentare exces de proteine, carenţe vitaminice, prezenţa de aflatoxine sau schimbarea bruscă a regimului alimentar ca şi alte cauze care determină stări de dezechilibru fiziologic, contribuie la scăderea rezistenţei organismelor faţă de bacilul rujetului.

Bacilii se multiplică începând de la poarta de intrare, de unde pot ajunge în circulaţia limfatică şi apoi în circulaţia sangvină, unde continuă să se multiplice şi o dată cu care sunt diseminaţi în organism. În diseminarea septicemică intervine, în afară de rezistenţa organismului, patogenitatea germenilor.

Singura substanţă produsă de bacilul rujetului, cu rol în patogenitate, este neuraminidaza, dar aceasta este o enzimă lipsită de toxicitate, care acţionează asupra acidului neuraminic de la suprafaţa celulelor somatice; între activitatea neuraminidazică şi virulenţă există, totuşi, o corelaţie pozitivă.

Tratament articular la purcei

Organismul se opune prezenţei germenilor în patul vascular prin sistemul fagocitar boala articulară în tratamentul purceilor SFMo parte din germeni fiind fagocitaţi de către macrofage sau granulocite. Numeroşi germeni se găsesc aglutinaţi la suprafaţa celulelor endoteliale, astfel încât majoritatea modificărilor se găsesc în sistemul cardiovascular: alterarea endoteliului capilar, hiperemii, plasmoragie, hemoragii, tromboze.

În cele din urmă sistemul defensiv este copleşit de numărul de germeni, iar tulburările funcţionale depăşesc posibilităţile de compensare ale organismului. În formele cronice, care apar atunci când rezistenţa organismului este mai mare, iar virulenţa germenilor mai scăzută, multiplicarea acestora şi procesul patologic îmbracă un caracter local.

Se presupune că, în evoluţia rujetului localizat, intervine şi o componentă alergică. Alteori, când organismul se găseşte în perfect echilibru fiziologic se ajunge la evoluţia unor procese patologice localizate, germenii rămânând cantonaţi la nivelul formaţiunilor limfoide, ceea ce are, totuşi, ca efect iniţierea unor procese de imunizare şi sensibilizare.

Rolul imunităţii specifice în rujet este indiscutabil. S-a demonstrat că, dacă reproducerea experimentală a rujetului pe porci convenţionali este dificilă, chiar cu tulpini foarte virulente şi în doze mari, în schimb, pe porci SPF sau cu floră banală cunoscută, obţinuţi prin histerectomie şi numiţi HPCDIR Hysterectomy Produced Colostrum Deprived Isolation Raised este posibilă reproducerea constantă a rujetului, chiar cu tulpini mai puţin virulente.

Pe de altă parte s-a demonstrat posibilitatea reproducerii experimentale a bolii pe purcei HPCDIR, cu tulpini apatogene cum este tulpina VR2, dacă se asociază şi infecţia cu alţi germeni cum sunt stafilococii, Clostridium perfringens, etc.

Boala articulară în tratamentul purceilor

La porcine, evoluţia clinică poate să fie supraacută, acută, subacută sau cronică. În unele surse sunt recunoscute și descrise doar ultimele trei forme clinice.

boala articulară în tratamentul purceilor artroflex plicuri prospect

Forma supraacută, mai rară, se întâlneşte la primele cazuri de rujet din îngrăşătorii sau după transporturi obositoare. Durează mai puţin de o zi şi se caracterizează prin febră de 42°C, anorexie şi prostraţie, care pot trece neobservate. Terminarea bolii, dacă nu se intervine cu tratament, este moartea în aproape toate cazurile. Forma acută  este forma cea mai obişnuită de evoluţie a bolii.

Debutează prin febră foarte ridicată, de 42°C sau chiar peste, caută locurile mai răcoroase si umede, prezintă inapetenţă, tahipnee şi tahicardie. Starea generală se înrăutăţeşte, animalele sunt abătute, preferă decubitul iar dacă sunt obligate să se ridice o fac anevoie, se deplasează cu greu din cauza artralgiilor, au mersul rigid, vaccilant şi preferă să reia cât mai curând poziţia decubitală 3, Uneori vomită sau prezintă constipaţie urmată de diaree.

Mucoasele aparente sunt congestionate.

boala articulară în tratamentul purceilor durere în articulația degetului arătător

Pe pielea din regiunea urechilor, gâtului, toracelui, abdomenului, pe partea internă a coapselor sau pe părțile laterale ale corpului apar, după zile de la debutul febrei, pete hiperemice care dispar la compresiunea cu degetulla început de culoare rozalie și dimensiuni mici, apoi de culoare roșie şi dimensiuni mai mari, care pot conflua şi care, după o săptămână fie că se estompează, fie că se cianozează 3. Forma subacută relativ frecventă, se caracterizează printr-o evoluţie mai benignă decât forma acută, cu febră mai mică sau de mai scurtă durată şi cu o stare generală mai puţin alterată.

Reteta furajare porci articulațiile la degete doare dimineața

Manifestarea patognomonică în această formă o reprezintă dermatita urticariformă: pe partea dorsală şi pe părţile laterale ale corpului, pe crupe, mai puţin în alte regiuni, apar pete boala articulară în tratamentul purceilor forme geometrice rectangulare pătrat, romb, dreptunghi cu dimensiuni de cm, uşor proeminente şi indurate, bine delimitate, la început de culoare roşu-purpuriu şi mai târziu roşu-violaceu.

Dermatita urticariformă se poate întâlni şi în forma acută de rujet. Terminarea bolii în această formă poate fi vindecarea, petele dispărând de obicei fără urme în răstimp de boala articulară în tratamentul purceilor, începând de la centru spre periferie.

Alteori boala se termină prin trecerea în forma cronică sau prin moarte, ca urmare a acutizării septicemice. În general, cu cât culoarea petelor urticariforme este mai deschisă, cu atât prognosticul este mai favorabil.

Forma cronică, în ultima vreme foarte rar întâlnită, nesepticemică, cu localizări articulare, endocardice sau cutanate, poate să debuteze ca atare sau ca urmare a formelor acute şi subacute. În cazul localizării cardiace, din cauza endocarditei verucoase care se instalează, apar semne de insuficienţă cardiacă: oboseală rapidă, tahicardie, cianoza extremităţilor, edeme declive.

boala articulară în tratamentul purceilor midocalm din dureri articulare

Apetitul este prezent dar animalele slăbesc, prezintă dispnee şi moartea poate să survină brusc, ca urmare a emboliei cu fragmente desprinse din vegetaţiile endocardice. Alteori simptomele sunt şterse, scăpând observaţiei, diagnosticul fiind stabilit ca surpriză de abator.

Boală comună la porci

Localizarea articulară pare să survină, nu numai ca atare, sau ca urmare a formelor acute şi subacute, ci şi printr-un mecanism alergic, urmare a vaccinării animalelor purtătoare de bacilul rujetului Nu toate cercetările întreprinse pentru elucidarea mecanismul de producere a localizărilor articulareau au confirmat această supoziție Se întâlnesc mai ales artrite coxo-femurale, femuro-tibiale, tibio-tarsiene şi mai rar carpiene şi metacarpo-falangiene.

Articulaţiile sunt la început tumefiate, calde, dureroase, dar după săptămâni devin reci, deformate sau anchilozate. Leziunile articulare se traduc prin tulburări locomotorii, care variază de la o uşoară jenă în mers, până la şchiopături pronunţate sau refuzul de a face sprijin pe membru.

boala articulară în tratamentul purceilor medicamente pentru tratarea artritei șoldului

În localizarea cutanată apare o dermatită necrozantă în regiunea dorsală, cervicală, a urechilor, râtului sau cozii, cu zone întinse de gangrenă uscată, bine delimitate de tegumentul normal, care se desprind treptat sub formă de lambouri de ţesut mortificat, lăsând în loc cicatrici vicioase sau mutilări.

Necroza uscată dată de bacilul rujetului poate fi continuată prin infecţii purulente, cu germeni din mediul ambiant.

Tulburări de nutriție la păsări, porci și rumegătoare

Cele trei localizări din forma cronică pot evolua independent, sau se pot asocia pe acelaşi animal. La ovine, rujetul apare mai frecvent la miei şi se manifestă cel mai adesea sub formă de artrite sau poliartrite carpiene, tarsiene etc.

Stefan - verificare scroafe durere în articulațiile unguentului piciorului

O parte din miei se vindecă iar o altă parte fac septicemii mortale ori rămân cu leziuni articulare cronice, deformante. Formele septicemice, mortale, se manifestă prin febră şi alterarea stării generale. Mai rar întâlnite sunt omfalitele rujetice. La oile adulte apar uneori laminite, cu şchiopături, după câteva zile de la îmbăierile antiparazitare. La păsări, rujetul evoluează frecvent septicemic acut, cu febră 44°Cadinamie, anorexie, diaree şi moarte în zile. Există şi forme cronice, cu localizări articulare sau cutanate.

La alte specii de animale taurine, cabaline, carnasiere, păsări şi animale sălbatice rujetul nu prezintă aspecte clinice esenţial diferite de cele descrise anterior. La examenul paraclinic, în forma acută la porc, se constată: creşterea VSH-ului, a activităţii transaminazice şi a azotului uremic din sânge, cu scăderea hemoglobinemiei, a hematocritului şi a glicemiei În prima fază a formei acute apare leucocitoză, urmată de leucopenie moderată şi monocitoză pronunţată 1.

boala articulară în tratamentul purceilor medicament comun

Tabloul  morfopatologic În forma supraacută, cu excepţia unei diateze hemoragice, nu există modificări morfopatologice notabile. În formele acută şi subacută, în afară de modificările cutanate, descrise la tabloul clinic, se întâlnesc leziuni de septicemie, puţin caracteristice. La deschiderea cadavrului frapează aspectul congestionat al ţesuturilor şi organelor.

Splina este tumefiată, turgescentă, cu marginile rotunjite şi suprafaţa uşor boselată, de culoare roşie-vişinie. Rinichii sunt congestionaţi, de aceeaşi culoare cu splina, cu peteşii subcapsulare şi în corticală glomerulo-nefrită hemoragică. Mucoasa tractusului digestiv este inflamată cataral, iar în submucoasa gastrică se pot găsi hemoragii. Foliculii solitari, plăcile Payer din intestin şi limfonodurile prezintă hipertrofie şi hiperemie. Pulmonii sunt congestionaţi sau edemaţiaţi iar pe epicard se pot găsi peteșii.

În cavităţile seroase este prezent un exsudat seros sau serofibrinos, cu fire de fibrină, ca pânza de păianjen, iar în subseroase se pot găsi hemoragii. În forma cronică cu localizare cardiacă se întâlneşte endocardită verucoasă vegetantăcu formaţiuni boala articulară în tratamentul purceilor dure, conopidiforme, mai ales în cordul stâng, pe valvula bicuspidă şi mai puţin în cordul drept, pe valvula boala articulară în tratamentul purceilor sau sigmoidă.

În alte cazuri, pe valvule se pot găsi depozite fibrinoase neorganizate, care prin detaşare artroza posterioara suprafaţa erodată tromboendocardită ulceroasă. În forma cronică articulară se constată exsudat serofibrinos în cavităţile articulare, necroze ale cartilajelor de încrustare, excrescenţe fungoase pe membrana sinovială, toate ducând la carii, fibrozări, deformări şi anchiloze.

Leziunea cutanată din forma cronică a fost descrisă la tabloul clinic. La păsări se poate întâlni mărirea în volum a splinei şi ficatului, hiperemia organelor interne, uneori necroze în ficat şi artrite.